Pasiune, Fericire, Seriozitate

Cabinetul Veterinar FIA VET vă așteaptă împreună cu animăluțul dumneavoastră de companie ori de câte ori simțiți că acesta ar avea vreo durere sau observați ceva ciudat în comportamentul acestuia. Printre altele, oferim vaccinări, deparazitări, consultații precum și asistență veterinară la domiciliu.

Despre FiaVetCum Ajungi la noi

Despre FiaVet

„Măreția și progresul moral al unei societăți nu pot fi judecate decât după modul în care își tratează animalele” – Mahatma Gandhi

Ne bucuram ca v-am starnit curiozitatea de a ne cunoaste.

Cabinetul a luat viață datorită iubirii față de animalele de companie. În anul 2015 am deschis poarta pentru primul suflet necuvântător, iar azi ne mândrim cu un numar mare de companioni fericiți. Ne dorim ca acest progres să ne urmeze și pe mai departe, astfel încat, un număr cat mai mare de animaluțe să facă parte din mediul FIA VET.
Facem tot posibilul, cu ajutorul cursurilor și al conferințelor, să ne menținem la curent cu cele mai noi practici în medicina veterinară, astfel încât animaluțelor dumneavoastră să nu le lipsească nimic, chiar și atunci când starea lor de sănătate îi împiedică să fie voioși. Nu ținem cont de specie sau rasă, tot ce ne dorim este ca aceștia să fie sănătoși, astfel încat să poată să ne umple ziua de fericire.
Vă asteptăm cu drag ori de câte ori aveți nevoie de noi, indiferent dacă este vorba de o prevenție sau dacă considerați că animaluțul dumneavoastră are o problema, suntem dispusi să vă sărim în ajutor indiferent de oră, motiv pentru care vă rugăm să ne apelați cu încredere, ori de câte ori simțiți că animaluțul dumneavoastră nu se află în starea lui obisnuită.
Atenție, o problemă pe care dumneavoastră o considerați minoră, poate duce la apariția unor probleme mult mai grave.

Cu drag
Dr. Andrei Floare

Servicii

ASISTENTA VETERINARA LA DOMICILIU
În cazul în care cățelul este de dimensiuni mai mari sau nu aveți timpul necesar ne deplasăm și la domiciliul clientului.
Anestezie si Tranchilizare la distanta
În dotatrea cabinetului deținem și o armă de tranchilizare la distanță, pentru cazurile mai excepționale.Aceasta este de ultima generație, de la producătorul Dan Inject Danemarca.
Consiliere in alegerea animalului de companie
În ziua de azi datorită timpului foarte scurt care ne este la dispoziție, este foarte important să întrebăm un specialist despre ce animal de companie ni se potrivește și cum să îl creștem pentru a nu aduce suferință atat lui cât și celuia care il crește.
Internare si spitalizare in cadrul cabinetului
La noi în cabinet există posibilitatea de internare a companionului dumneavoastră, dacă este necesară o astfel de interevenție. Va fi montorizat 24/24 pentru ca el să poată să își revină în cel mai scurt timp posibil.
Consultatii
Nu ținem cont de specie, rasă sau agresivitate important pentru noi este ca ei să primească atenția necesară unui consult corect și în cel mai scurt timp posibil.
Vaccinari
În medicina modernă accentul cade pe măsurile de tratament profilactic deoarece: șansa de reușită este mult mai mare, costurile tratamentului sunt mai mici în cazul prevenției decât în cazul tratamentului curativ.De aceea dispunem de toate tipurile moderne de vaccin, inclusiv pentru iepurași.
Deparazitari
Deparazitările sunt de două tipuri: deparazitare internă și deparazitare externă. Este foarte important ca companionul dumneavastră să fie deparazitat de către medicul veterinar, deoarece acesta este în masură să stabilească cu exactitate ce substantă este necesară și ce cantitate pentru a fi protejat atât el cât și dumneavoastră.
Chirurgie
Dispunem de o sală de operații dotată, fiind gata să va ajutăm în unele intervenții de mică chirurgie. Recomandarea noastră este ca și companionul dumneavoastră să fie internat cu o zi înainte de intervenția chirurgicală pănă la stabilizarea acestuia. Și bineînțeles mai recomandăm un set de analize înaintea oricărei intervenții chirurgicale.
Dermatologie
Dacă credeți că companionul dumneavoastră are o problemă dermatologică, cât ar fi ea de mică, noi vă asteptăm la cabinet, deoarece în dermatologie cu cât se tratează mai repede și corect cu atât este mai bine pentru sănătatea și confortul lor.
Oftalmologie
Ochii lui sunt foarte importanți pentru noi! Dispunem de o paletă largă de teste care să ne comunice starea lor de sănatate, dacă acesta acuză durere la unul din ochi vă recomandam un consult oftalmologic în cel mai scurt timp.
Stomatologie
În cadrul cabinetului dispunem de soluții pentru dințisorii lor și de un aparat cu ultrasunete, cu care putem realiza detartraj la animalele de companie. Vă recomandăm ca detartrajul să fie realizat în urma unui consult stomatologic.
Examinare microscopica
Realizăm examene microscopice pentru stabilirea diagnosticului cum ar fi: babesioză canină (frotiuri), examen coproparazitologic (parazitologie), examen citologic (dermatologie), examen urinar – proiectare video pentru a vedea și dumneavoastră cu ce ne confruntăm.
Ecografie
Ecografia ne poate aduce unele elemente foarte importante în stabilirea unui diagnostic corect companionului dumneavoastră, de aceea dispunem de un astfel de ecograf.